Leoaică tânără, iubirea

„Leoaică tânără, iubirea” îți rupe capu’

Poezie căreia Nichita Stănescu, băiatu’

În 1964 îi dă drumu’

„O viziune a sentimentelor” se numea volumu’

Leoaica era tânără, tema era iubirea

Năvălește ca un animal și îți tulbură firea

E neomodernistă, e artă poetică

Aparține lirismului subiectiv pentru că

Are mărci lexico-gramaticale, tare

Iar titlul este, de fapt, o metaforă care

Asociază sentimentul profund de a iubi

Cu o felină feroce care te face fâșii

Nu face fețe-fețe, opera are trei secvențe

Și sentimentu’ prinde ființă fiind menit să te învețe

Prima strofă debutează repetând ce e în titlu

Metafora unei iubiri primejdioase, știi tu

Sub forma unei adresări directe, eul se confesează:

Versu’ doi, verb agresiv, citez: „Mi-ai sărit în față”

Și-are multe d-astea: „mă pândise”, „m-a mușcat de față”

„Colții albi mi i-a înfipt în față” Lol, nu i-a facut față

Ca și cum dragostea-i incisivă, devorează

Eul e acaparat, inevitabil, nu barează

Iubirea bruscă, îl prinde când prinde viață

Rănile nu se ascund, te-ai prins? Fiindcă sunt pe față

În a doua strofă, întregu’ univers

Ia altă formă, se metamorfozează, citez:

„Și deodată-n juru’ meu, natura

Se făcu un cerc, de-a dura”

Mânca-mi-ai toată… nu, asta nu!

Cercu’ rotitor sugerează geneza, frate

„Când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape” (Citat!)

Cercu’ simbolizează perfecțiunea iubirii

Un nucleu existențial și-n centru e eul liric

Devine un fel de „centrum mundi”, un centru al lumii

Cântecu’ ciocârliei sugera un sentiment unic:

Fericirea, ultima secvență

Prezintă urmările acestei transformări, în esență

Eul identificat cu această iubire

Citez: „Alunecă-n neștire pe-un deșert de strălucire”

„Leoaica arămie” cu „mișcările viclene”

Îl prinde-n mrejele dragostei „încă-o vreme”

„Și încă-o vreme”, asta sugerând tendința de-a trăi iubiri eterne

Nesigur de timp, pe semne

Bulversat de dragostea care îl acaparează

Până și propriile sale simțuri se estompează

Citez: „Mi-am dus mâna la tâmplă și la bărbie

Dar mâna nu le mai știe” Fir-ar mâna ei să fie!

Avem simetrie la început și la sfârșit

Eul se transformă, percepe leoaica diferit

Opoziția e în a doua secvență poetică

La nivel universal, lumea devine sferică

La nivel al metaforei ființei, spun unii

Cum că, cică, apare durerea mușcăturii (Au!)

La nivel morfo-sintactic câmpu’ semantic nu-i gol

Avem termeni și structuri cu valoare de simbol

În concluzie, zi de temă și viziunea despre lume

Și de neomodernism și te-ai scos, pe bune!