Scrisoare Neterminată

Am început cu "iubito", dar m-am oprit la virgulă

Parcă-mi tremura gândul, nu doar mâna, pe foaie

Am vrut să scriu ce n-am avut curaj să spun

Dar literele s-au stins în mine — rând pe rând

N-a fost teamă. Nici uitare

Doar prea târziu… pentru "întâmplare"

E-o scrisoare neterminată

Nici măcar cuvintele n-au răsărit

Un "te iubesc" rămas în ciornă

Pierdut între ce-am vrut și ce-am trăit

Poate n-ai știut că te gândeam

Poate-a fost mai bine-așa

Dar în mine, ce n-am spus

Sună mai tare decât ce-aș fi putut scrie, cândva

Ți-am rostit numele în gând de zeci de ori

Și tot n-a fost de-ajuns să-ți simt răspunsul

Am păstrat foaia — un colț îndoit

Parcă aștepta o virgulă, un punct, un sfârșit

Dar unele iubiri rămân în drum

Ca trenuri oprite între două lumi

Dacă-ai fi citit ce n-am scris niciodată

Ai fi știut că mi-ai fost tot — fără să fii a mea

Dar n-am trimis nimic. Și totuși

Ai primit absența mea, zi de zi, ca pe o scrisoare grea

Scrisoare neterminată

O tăcere legată în nod

N-am știut să-ncep cu "iartă-mă"

Și n-am avut final pentru tot

Dacă o găsești cândva

Nu încerca s-o înțelegi

Doar știi că acolo, în alb

Te-am iubit… în cele ce nu se aleg

Și-am împăturit-o

Dar nu s-a închis niciodată