Manole

Mâine

Voi ridica lumea mea

Doar cu tine de mână-aș putea

Să-nalț mândre castele

Să duc turnuri pân-la cer, ca-n visele mele

Dar peste noapte se vor nărui

Zidul gros vrea să-i pot dărui

Un suflet fără pată

Și zâmbetul tău sfios să-l prind cu-n lacăt în poartă

Ți-aș lua pasul de felină

L-aș pune-ntr-o grădină

Să răsară rădăcini

De liliac sau de ciulini

Și numai tu

Ai fi mângâiere-ntre spini

În fiecare zi clădesc

O lume-n care să-ți fie firesc

Să fii mereu ca vântul și ca marea

Înconjurând pământul și zarea

Nu știu

Nu știu și nici nu-nțeleg

De ce nu-mi dai voie să leg

De umbra ta frumoasă

O scară către cer s-o-nălțăm maiestuoasă

Să nu ai nici o teamă, ți-am spus

Mai demult duhuri rele-am răpus

Să urci pe coama lunii

Să plângi lacrimi reci pe stihiile lumii

În fiecare zi clădesc

O lume-n care să-ți fie firesc

Să fii mereu ca vântul și ca marea

Înconjurând pământul și zarea

În fiecare zi clădesc

O lume-n care să-ți fie firesc

Să fii mereu ca vântul și ca marea

Înconjurând pământul și zarea

Sunt aici de demult

Tu vorbești, eu ascult

Tu te temi, eu îți las

Dintr-un secol un ceas

Ți-aș lua pasul de felină

L-aș pune-ntr-o grădină

Să răsară rădăcini

De liliac, de ciulini

Ți-aș coase din lumină

Strai mândru-n zi senină

Și când ți-e noaptea rea

Tu să mă chemi, draga mea

Ana...