album cover
Molii
On Tour
album cover
Molii was released on May 13, 2022 by Global Records as a part of the album Great Expectations
May 13, 2022
LabelGlobal Records
BPM78
Melodicness
Acousticness
Valence
Danceability
Energy

Music Video

Music Video

Lyrics

Eu ard odată și pentru totdeauna
După am să fiu din piatra, după mi-o fi totuna
Ți-am spus atunci cu sufletul în dinți
Și chiar dacă știam totul totuși așteptam să minți
În detalii și culori că avem un viitor în care tu mă ții de mână
Nimeni nu m-a prevenit că viitorul se amână.
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să înțeleagă că i-ai dat țeapă
N-am știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt,
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
N-am așteptat o clipă
Am făcut tot ce mi-a stat în puteri
Să-mi spui că ești a mea
Dar asta a fost ieri
Azi încerc să te șterg
Vers cu vers, rând cu rând
Nu-i ușor, dar încerc
Zi de zi, gând cu gând
Încă e haos în inima mea, să știi,
Dar i-am păstrat printre amintiri și lucruri
Și dacă o fi să ne vedem cândva aș vrea
Să-ți întorc colecția de fluturi.
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să înțeleagă că i-ai dat țeapă
N-am știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt,
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să înțeleagă că i-ai dat țeapă
N-am știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt,
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă in stomac
Written by: Alex Cotoi, Denis Roabeș, Marcel Botezan, Sebastian Barac
instagramSharePathic_arrow_out􀆄 copy􀐅􀋲

Loading...