Dorul

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Simt sangele de roman, imi curge in vene, Vad in lemn cioplite atatea semne In privelistea de pe Caraiman Parca-l vad pe Mihai Viteazul calare pe un cal. Il simt cand ies din Bucuresti, E in lutul din casele batranesti, in povesti E in focul din cuptor, E in vinul de pe masa, vorbele din folclor. Imbracati la costume, isi numara RON-ii, Dar noi stim: de la tara vin si domnii. Sunt cel mai roman dintre pamanteni, Sunt ca acasa intre maramureseni, Vesel langa olteni, linistit cu ardeleni, Putin ametit cand mai stau cu moldoveni. Drace, da-ne pace, stii ca, orice-ar fi, sangele apa nu se face! Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Probabil casa parinteasca nu se vinde, nu, Cel mai bine o-ngrijesti doar tu Avea nevoie de mine, ma simteam atras, Doar cu ai mei ma simteam acasa. Mereu parea mai bine-acolo unde nu-s, Probabil e mai bine, poate de aia s-au dus. E o drama, simt cum ma striga mama Sau mama mamei sau mama lu mama lu mama. Si amintirile s-au ascuns pe raftul prafuit de sus, Cand alergam desculti si eram mult mai multi si n-aveam nicio teama. Si doar in noptile pustii, cand lacrima se scurge Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu! Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge, Dorul zboara, lasa inima amara. Oriunde vor merge pasii mei, sufletul imi este plin de ei Dorul asta nu ma lasa, nu ma lasa Acelasi cuvant si-acelasi gand ma leaga mereu de-acest pamant, Cel mai frumos loc e-acasa, e acasa! Dorul, dorul, dorul...